Feeds:
Posts
Comments

Gimnasta Larisa Iordache, medaliată cu bronz cu echipa la Jocurile Olimpice de la Londra se află în cursa pentru obţinerea premiului Piotr Nurowski. Printre cei cinci finalişti care se află pe listă, alături de Larisa, se mai află două înotătoare, Charlotte Bonnet (Franţa) şi Ruta Meilutyte (Lituania), un schior alpin, Marco Schwarz (Austria) şi un gimnast, Oleg Stepko (Ucraina). Finaliştii au fost stabiliţi de către reprezentanţii Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC).

Campioană europeană en-titre la sol şi vicecampioană europeană la bârnă, Larisa a fost invitată, alături de cei patru nominalizaţi să fie oaspetele celei de-a 41-a Adunări Generale a EOC, care va avea loc pe 7 şi 8 decembrie la Eliat (Israel). Votul final pentru desemnarea câştigătorului va avea loc pe 8 decembrie, în timpul Adunării Generale.

Premiul Piotr Nurowski a fost creat în 2011 în memoria fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Polonez, care a decedat într-un accident aviatic în aprilie 2010. Câştigătorul premiului va primi atât trofeul, cât şi o bursă şcolară în valoare de 12.000 de euro.

Sursa: Prosport

Larisa în concurs

Veste bună pentru iubitorii gimnasticii, încep concursurile de cupă mondială!

În acest an, Larisa Iordache ne va reprezenta la Stuttgart World Cup (1-2 Decembrie) și la Glasgow World Cup (8 Decembrie), ce puțin așa ne indică listele de start până în acest moment.

Să sperăm că nu vor exista retrageri de ultim moment din partea României, așa cum ne-am obișnuit în anii trecuți.

 

Lista de gimnaste pentru Stuttgart:

1. Larisa Iordache (ROM)

2. Aliya Mustafina (RUS)

3. Elizabeth Price (USA)

4. Vanessa Ferrari (ITA)

5. Elisabeth Seitz (GER)

6. Rebecca Tunney (GBR)

7. Victoria Moors (CAN)

8. Kim Bui (GER)

Lista de gimnaste pentru Glasgow:

1. Larisa Iordache (ROM)

2. Elizabeth Price (USA)

3. Vanessa Ferrari (ITA)

4. Elisabeth Seitz (GER)

5. Rebecca Tunney (GBR)

6. Kaitlin Hofland (CAN)

7. Wakana Inoue (JAP)

Ce frumoasa e Lari a noastra!

Stiri TVR

Dispozitivul minune

Larisa Iordache trebuie să poarte în permanenţă o perniţă specială pentru călcâiul stâng. Ea trebuie să corecteze o problemă pe care o are de la naştere la picior


*Larisa ar mai putea participa la câteva competiţii de toamnă, Grand Prix-uri şi etape de Cupă Mondială

Noul ciclu olimpic Rio 2016 începe pentru marea speranţă a gimnasticii româneşti, Larisa Iordache (16 ani), cu o schimbare majoră. Controlul medical făcut la Viena nu a indicat vreo leziune la călcăiul unde a fost diagnosticată în timpul Jocurilor Olimpice cu fasciită, însă medicii i-au recomandat să poarte în permanenţă o talonetă de silicon pentru a întări glezna şi a distribui uniform presiunea pe picioare.

În sala de la Izvorani, Londra e istorie. Doar posterele gigant din care zâmbesc cu medaliile la gât Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa aduc aminte de performanţele olimpice din urmă cu o lună. Antrenorii Mariana Bitang şi Octavian Bellu sunt la lucru, la fel şi fetele care “atacă” rând pe rând, bârna. “Mai întinsă, Lari! Hai că poţi să controlezi mai bine“, răsună vocea antrenoarei. Concentrată, Larisa Iordache desenează zeci de piruete pe bârnă pe care le leagă cu salturi. Două jambiere negre îi îmbracă picioarele, în timp ce câlcâiul stâng este “ascuns” într-un bandaj alb. E acelaşi călcăi cu probleme care practic a scos-o din lupta pentru podium la Londra, după ce chiar înaintea competiţiei a acuzat dureri, fiind diagnosticată cu fasciită (nr. inflamaţie a membranei care înveleşte călcăiul).

7 senioare la Izvorani

O lună de pauză, controale medicale făcute în ţară şi la Viena, urmate de ok-ul doctorilor de a reveni în antrenamente. Însă “Pici” va lucra de acum înainte cu un suport special care vine să îndrepte o problemă de la naştere, aceea de a avea un picior mai scurt. “Acum Larisa este bine însă trebuie să poarte o talonetă de silicon pe talpa piciorului, ca să îşi întărească glezna. Toate aceste probleme sunt de la acea diferenţă de lungime a picioarelor cu care ea s-a născut şi atunci solicitarea vine mai mult pe un picior. Va face şi exerciţii prin care se poate echilibra această problemă, însă de acum înainte o s-o vedeţi cu un bandaj la picior care va ascunde taloneta“, a explicat Mariana Bitang. În pregătire la Izvorani se mai află Diana Bulimar, Diana Chelaru, Amelia Racea, Raluca Haidu, Dana Andrei şi Sandra Izbaşa, în timp ce Gabriela Drăgoi şi Diana Trenca s-au retras.

Sursa: ProSport

În urmă cu o lună, mezina echipei feminine a României s-a accidentat în timpul JO de la Londra, la călcîi, fiind diagnosticată cu fasciită

La baza olimpică de la Izvorani vacanţa este aproape să se încheie. Sandra Izbaşa îşi va relua antrenamentele la începutul săptămînii viitoare. Cătălina Ponor va mai întîrzia o săptămînă. “Le-am lăsat să se relaxeze cît şi-au dorit ele. Sînt sportive cu experienţă şi ştiu cît îşi permit să stea în vacanţă“, a mărturisit ieri antrenoarea Mariana Bitang, care a fost prima ce a revenit în sala de pregătire de lîngă lacul Snagov.

Tot la sfîrşitul pauzei, dar una forţată de accidentarea suferită în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, se află şi Larisa Iordache. Mariana Bitang va pleca azi împreună cu gimnasta în Austria. “A trecut perioada de repaus recomandată de către doctorii de la Londra şi vom pleca la Viena pentru un nou consult medical. Vrem să vedem dacă este vindecată“, a explicat antrenoarea. “Piciul” nu a mai acuzat dureri la laba piciorului stîng, la care a fost diagnosticată la Londra cu fasciită, o inflamaţie a membranei care îmbracă călcîiul.

Larisa spune că se simte bine, dar pe ea nu o mai cred decît atunci cînd spune că o doare ceva“, a zis Bitang. Zilele trecute, Iordache a făcut analize şi în ţară, un RMN care nu a evidenţiat nici o leziune la picior.

Sursa: GSP

FOTO: GSP


Sportivii care au cîştigat medalii la Jocurile Olimpice de la Londra au fost recompensaţi de către Renault pentru performanţele obţinute. Festivitatea în care au primit cheile a avut loc ieri la sediul COSR.


Tatiii, mi-au dat numerele de la maşină! Ce frumoasă e“, spune micuţa Diana Bulimar. “Ce şmecheră o să fiu eu la volan, dar mai am doi ani de aşteptat“,o completează Larisa Iordache cu zîmbetul pînă la urechi.

De partea cealaltă, Sandra Izbaşa şi-a făcut deja socotelile în ceea ce priveşte cele două maşini pe care le-a primit: “Maşina pentru aur o folosesc la călătoriile lungi, iar cu cea de la bronz o să merg prin oraş“.

O să păstrez ambele maşini! Am muncit atît, acum mă pot bucura de o vacanţă la volanul uneia dintre ele.” (Cătălina Ponor)

Sursa: GSP
Video găsiți pe www.rtv.net și pe Observator Antena 1.