Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Sophie Scheder’

Întrecerile gimnasticii din cadrul celei de a 11-a ediții a Festivalului Olimpic al Tineretului European, care se desfășoară la Trabzon (Turcia) au adus în prim-plan disputele fetelor, în concursul pe echipe fiind angajate 23 de echipe și 72 de competitoare la individual compus și pe aparate.
România, reprezentată de Larisa Iordache, Georgiana Gheorghe și Maria Balea, a obținut medalia de argint la echipe (situație similară cu ediția precedentă), rămânând, de asemenea, în cursa pentru titlu, în special la individual compus, bârnă și sol.

Atenția s-a îndreptat, așadar, pe de o parte spre disputa pe echipe, având în vedere că se desemna noua ierarhie a acestei ediții, dar și spre obținerea calificărilor pentru individual compus și aparate.
În concursul pe echipe, fetele noastre se aflau în postura de favorite la titlu, poziție păstrată confortabil în fața Germaniei, Rusiei și Franței, după evoluția gimnastelor din primele trei subdiviziuni (din patru), ca urmare, în special, a prestațiilor Larisei Iordache. Dar în subdiviziunea 4 s-a aflat echipa Italiei, care la ultima rotație avea nevoie de un total de 27.951 pentru a trece de reprezentativa noastră, Erica Fasana și Elisa Meneghini (plus Francesca Deagostini) obțin chiar mai mult, 28.350 la sărituri, punctaj ce urcă italience pe primul loc în clasamentul general, dupa ce în 2005 și 2009 s-au situat pe locul 3. Să mai adăugăm că formația Italiei este pregătită de antrenoarea Rodica Demetrescu și de rusul Anton Stolyar.
Daca Italia și România au ocupat primele două trepte, pe cea de a treia s-a situat Germania, care a reușit să se impună în fața Rusiei datorită unei evoluții mai bune la paralele și bârnă, dar să facem totusi mențiunea că din echipa rusă au lipsit campioana europeană de junioare Anastasia Grisina (accidentată în zona cervicală), precum și Anastasia Sidorova (accidentată după o căzătură cu bicicleta).

Iată cum arată clasamentul cu primele 6 poziții:

  VT UB BB FX Total
1. Italia 28.350 27.400 28.200 27.000 110.950
2. România 27.450 26.000 29.250 27.850 110.550
3. Germania 27.850 26.600 26.900 26.050 107.400
4. Rusia 27.700 25.900 25.650 27.150 106.400
5. Franța 26.550 26.600 27.100 26.100 106.350
6. Belgia 27.450 25.400 25.000 26.350 104.200

Nici calificările pentru individual compus și aparate nu au fost ușoare, dar fetele noastre s-au aflat în prim-plan la toate categoriile. Larisa Iordache pleacă la individual compus de pe primul loc (57.800) în fața italiencelor Erica Fasana (55.300) și Elisa Meneghini (54.700), dar și a rusoaicei Anna Rodionova (54.100). Totodata,  Iordache a obținut cele mai mari note la bârnă (15.500) și sol (14.400), având toate atuurile să repete evoluția și în finală. Să notăm, de asemenea, că Erica Fasana s-a impus la sărituri (14.350), în timp ce germana Sophie Scheder a obținut prima poziție la paralele (14.150). Alături de Larisa Iordache, cu șanse la paralele și sărituri, în disputa pentru un loc cât mai bun, se mai află și Georgiana Gheorghe (bârnă) și Maria Balea (sol). Georgiana s-a calificat, de asemenea, și în finala la individual compus.

Iată care au fost pozițiile fetelor noastre în calificările pentru individual compus și aparate:

Individual compus
1. Larisa Iordache (Q) 57.800
11. Georgiana Gheorghe (Q) 52.250
18. Maria Balea 51.100
Sol
1. Larisa Iordache (Q) 14.400
7. Maria Balea (Q) 13.450
10. Georgiana Gheorghe 13.400
Bârnă
1. Larisa Iordache (Q) 15.500
5. Georgiana Gheorghe(Q) 13.750
6. Maria Balea 13.700
Sărituri
3. Larisa Iordache (Q) 14.125 (14.450 + 13.800)
19. Maria Balea 12.725 (13.000 + 12.450)
24. Georgiana Gheorghe 12.550
Paralele
4. Larisa Iordache (Q) 13.450
17. Georgiana Gheorghe 12.550
35. Maria Balea 10.950

Competiția continuă joi cu finalele la individual compus, și la masculin și la feminin, pentru a se încheia vineri, când este programat concursul pe aparate pentru ambele categorii.

Pentru a vizualiza rezultatele calificărilor din concursul feminin, click mai jos:

Rezultate finale – Echipe
Rezultate calificări – Individual Compus
Rezultate calificări – Bârnă
Rezultate calificări – Sol
Rezultate calificări – Sărituri
Rezultate calificări – Paralele
Lista participantelor pe țări

Sursa: http://www.romgym.ro (corectat de monagym)

Read Full Post »